• la domiciliul unui bărbat din sat Gura Călmățui au fost descoperite și ridicate 13 unelte de pescuit comercial și un motor de ambarcațiune, iar un tânăr din comuna Stăncuța avea cantitatea de 10 kg de pește din specia sturion Zece kg de sturion au fost găsite de polițiști de la transporturi, în urma unor percheziții în localități județul Brăila. Au fost confiscate și unelte de pescuit. La data de 3 iulie, polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Navale Gropeni sprijiniți de polițiști din cadrul Biroul Județean Poliția Transporturi Brăila, Serviciul Poliție Transporturi Galați și Jandarmeria Brăila, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au efectuat trei percheziții domiciliare în localitățile Stăncuța și Gura Călmățui. ”În urma activităților desfășurate, la domiciliul unui bărbat de 47 de ani, din sat Gura Călmățui au fost descoperite și ridicate 13 unelte de pescuit comercial, un motor de ambarcațiune și alte obiecte. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 57 alin. 1, lit. g din Legea 176/2024 a pescuitului și resursei acvatice vii. De asemenea, la domiciliul unui tânăr de 28 de ani, din comuna Stăncuța a fost descoperită cantitatea de 10 kg de pește din specia sturion ce a fost ridicată în vederea indisponibilizării. În cauză a fost întocmit dosar penal conform Legii 176/2024 a pescuitului și resursei acvatice vii”, au precizat polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. Valoarea bunurilor indisponibilizate este aproximativ 25.000 lei. Brăila stiri Braila sturion braila unelte de pescuit braila A intrat cu mașina în gard și s-a răsturnat Local 4 July 2025 Siguranță în trafic. Fiecare pas contează! Local 3 July 2025 Batalionul 110 Sprijin Logistic „Mareșal Constantin Prezan”, la ceas aniversar Local 3 July 2025 Atacatorii cu macete de pe Dorobanți au scăpat de arestul preventiv Local 3 July 2025 O singură medie de 10 la Evaluarea Națională, la Brăila. A fost obținută de Mihail Fabian Dincă Enache, elev al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Atacatorii cu macete de pe Dorobanți au scăpat de arestul preventiv Piața Traian, pe drumul cel bun Brăila, locul 2 pe țară la Evaluarea Națională 2025 Culturi de canabis la Brăila, descoperite în urma unor percheziții DIICOT O singură medie de 10 la Evaluarea Națională, la Brăila. A fost obținută de Mihail Fabian Dincă Enache, elev al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” ”Junglă” şi focare de infecţie în Vidin Crima din Scorțaru Vechi. Femeia era bătută frecvent de soțul violent, fost consilier local Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie
Poliția din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Iana a reținut recent un bărbat de 30 de ani, din comuna Iana, județul Vaslui, pentru săvârșirea unor infracțiuni de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Incidentele s-au petrecut pe 10 octombrie 2024, în comuna Gherghesti, unde individul este suspectat că a provocat un scandal în fața unui local de alimentație publică. La ora 19:40, pe fondul consumului de alcool,
.
Guvernul României a decis recent să modifice hotărârea de guvern nr. 589/2024, care reglementează finanțarea programului de stimulare a înnoirii parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate. O noutate importantă constă în faptul că finanțarea va fi oferită fără necesitatea semnării contractelor de finanțare, ci doar prin aprobarea Comitetului de avizare al Administrației Fondului pentru Mediu.
Bugetul alocat programului Rabla pentru tractoare este de 500 de milioane de lei. Ministrul
.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat recent detalii importante referitoare la procesul de înscriere la pensie, care va începe începând cu data de 1 septembrie 2024. Aceasta coincide cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 360/2024, care aduce reforme semnificative în sistemul public de pensii.
Legea nr. 360/2024 introduce o serie de noi principii și definiții, precum și o formulă de calcul revizuită pentru pensii. Ca urmare, CNPP
.
Consiliul Local al municipiului Vaslui a validat recent dispoziția primarului referitoare la rectificarea bugetului local pe anul 2024, etapa din luna octombrie. Bugetul inițial a fost aprobat pe 8 februarie 2024.
Această rectificare a fost solicitată ca urmare a suplimentării sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Conform unei adrese primite de la Direcția Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, sumele suplimentare vor fi folosite pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.