Lumea a pierdut recent o voce esențială în înțelegerea relațiilor internaționale. Joseph Nye, poate mai puțin cunoscut publicului larg, a lăsat în urmă concepte-cheie precum soft power și smart power, idei care explică, poate mai bine ca oricând, criza actuală de încredere dintre oameni și guvernanți. Discutăm cu profesorul de guvernanţă internaţională Rareş Burlacu, despre cum pot politicienii să recâştige de partea lor cetăţenii, într-o nouă ediție a emisiunii Paşaport diplomatic. Cristina Cileacu: Vorbim despre o personalitate pe care lumea a pierdut-o recent. Mă refer la un nume care poate este mai puțin cunoscut publicului, dar este foarte cunoscut pentru teoriile pe care le-a lăsat în urmă Joseph Nye a fost un profesor de relații internaționale și a lansat niște concepte pe care noi le folosim foarte mult și care sunt foarte actuale. Mă refer la soft power, mă refer la smart power, adică putere deșteaptă, dacă este să îi facem așa, o traducere ad litteram, dar mai ales a vorbit foarte mult despre neîncrederea oamenilor în guvernanțe. Şi vedem că asta este în momentul de față la nivel mondial. Cum pot oamenii să recâștige sau mai degrabă, cum pot guvernările să recâștige încrederea cetățenilor? Rareș Burlacu: Mai întâi de toate, să spunem că acest concept tip soft power, puterea light, dacă vreți, sau ușoară, a apărut cumva imediat după terminarea Războiului Rece și a avut ca un determinant principal acest concept de poli- multilateralismului, în sensul în care, așa cum spuneam, știm bine, aveam două blocuri care s-au confruntat prin diferite poziții, spații terțe, țări de-a lungul a 45 de ani, însă atunci, odată cu eliberarea spațiului fost sovietic, precum și ieșirea de pe orbita satelitară a Uniunii Sovietice a țărilor din Europa de Est cu precădere, statele Unite, și au pus această întrebare cum putem să proiectăm un alt tip de politică externă, în așa fel încât obiectivele noastre să fie cumva atinse, fără a folosi forța militară. Dacă vreți să facem o comparație, am spune un fel de seducție politică, fără a angaja diferite forțe coercitive, constrângeri... Cristina Cileacu: Sau și mai simplu, putem să spunem propagandă fără a face propagandă. Rareș Burlacu: Propagandă poate e mult spus, dar sigur.Cristina Cileacu: Este și aceasta un fel de propagandă totuşi.Rareș Burlacu: Este, este o propagandă, dar este bazată pe trei concepte sau subconcepte importante, și anume cultura pe care o națiune, o țară, un continent chiar o poate transmite la nivel global, în așa fel încât personalități, public, actori statali și non-statali să aibă față de acea putere un sentiment care se poate dezvolta într-o formă de cooperare. Valorile, un al doilea lucru extrem de important în această ecuație și chiar politica națională. Sigur că Statele Unite, ne amintim, era considerat acest far al democrației, reper al libertății dobândite cu atâtea sacrificii și după decenii îndelungate de lupte interstițiale în interiorul acestor blocuri, și atunci el a determinat, prin ideile pe care le-a manifestat, faptul că doar în acest triumvirat putem să progresăm împreună, ceea ce duce inclusiv la economii bugetare din partea, în special a Statelor Unite, care nu mai e nevoită să cheltuiască sume enorme în bugetul apărării. Cristina Cileacu: Aș face o mică corecție, eu cred în continuare că Statele Unite sunt un far al democrației și poate că, pe măsură ce noi, ceilalți, descoperim cum este de fapt democrația în realitate, realizăm acest lucru, chiar poate mai mult. Deși nu ne place când democrația are și părțile ei mai puțin luminoase, să spunem. Rareș Burlacu: Absolut, rămânem suporteri indiferent dacă ne plac sau nu diferitele curente care, iată, apar, respiră larg pe planetă în acest moment, din Statele Unite și până în Polonia, dar asta, evident, nu înseamnă că nu fac parte din această constelație de valori pe care o numeam mai devreme, și anume cea a democrațiilor consolidate. Cristina Cileacu: Revenind la conceptele despre care Joseph Nye a tot discutat în toate cărțile sale și în toate cursurile pe care le-a ținut, putem să explicăm oamenilor de ce politica se implică de fapt în viețile lor. Și apare această întrebare. Spuneam mai devreme că cetățenii, nu doar în România sau în Europa de Est, ci în absolut toată lumea, își pierd încrederea în elitele care guvernează. Cum pot elitele care guvernează să recâștige această încredere pe care nu le-o mai acordă decât, să spunem, jumătăți din populațiile țărilor lor? Rareș Burlacu: Cred că unul din fenomenele cu care am fost confruntați, cel puțin în ultimele trei decenii, mondializarea, a dus în cele din urmă la această fractură interioară, la acest clivaj care există, cum spuneai, la nivelul societăților occidentale. Cred că două consecințe majore: inechitatea, în primul rând, și faptul că nu mai avem o formă de transfer, de ascensor social, cel puțin din partea clasei mijlocii, care, în loc să progreseze, să devină mai prosperă, iată, ea regresează într-un mod în care poate nu ne-am fi gândit vreodată. Și asta este valabil inclusiv la țări care erau bunăoară în G7 sau în G8, mă rog, de pe vremuri, când și Rusia era inclusă în acest prestigios grup. Dăm un exemplu Italia, de exemplu, este o țară în care salariul, în termeni de paritatea puterii de cumpărare nu a mai crescut din anii 90, deși, dacă ne aducem aminte, era una din țările care la un moment dat, timp de 6 luni, chiar depășise Produsul Intern Brut al Marii Britanii. Ori constatăm încă de atunci o disoluție, o formă de descompunere a sistemului politic. Vă amintiți, desigur, că erau cele două curente preponderent dominante în inclusiv în Italia, creştin-democrația și socialismul, cred că nu întâmplător a fost chiar prima țară în care am constatat apariția acestui fenomen de. Cristina Cileacu: Extremă dreaptă, populism. Rareș Burlacu: Populism și extrema dreaptă populistă, chiar dacă sub o altă formă, sub alt tip de exprimare, poate o formă de disonanță cognitivă față de perioada democratică cu care eram obișnuiți și sistemul politic a fost înlocuit în totalitate, lucru extrem de greu de anticipat, poate o dată cu apariția prosperității italiene în cei 30 de ani magnifici, '45-'75, să spunem. Cristina Cileacu: Dar în momentul de față, din nou, mă refer la întreaga lume și la aceste concepte pe care le-au folosit Joseph Nye, vedem că trăim în epoca conspirațiilor. Conspirații au fost mereu de când există lumea, însă acum ele se răspândesc cu o mai multă, cu o mai mare viteză și cu mai multă, cu mai mult avânt, să spun așa. În ce măsură guvernele chiar reușesc să își impună punctul de vedere, dacă luăm în calcul că orice anunță acum o autoritate se schimbă în secunda următoare pe rețelele sociale? Rareș Burlacu: Exact cum spuneați, asistăm la apariția explozivă fulminantă a acestor rețele, care, dacă pe vremuri erau considerate, știți, chiar victima propriului succes, un mijloc de a transmite chiar și aceste forme de care aminteam, așadar, valori, cultură și politică. Acum ele reverberează exact nemulțumirea, gradul de descompunere cu care societățile se confruntă. Sigur că americanii, ne amintim foarte bine, odată cu apariția internetului, folosit în special în rândurile forțelor armate, apoi, cu aceste concepții de diplomație publică în care vă aminteați cât de interesant era o negociere a filmelor tip Dallas, pe care le urmăream înainte de '89, care ne făceau exact să devenim parteneri ai Statelor Unite.Cristina Cileacu: Să vrem să fim capitaliști. Rareș Burlacu: Capitaliști, fără ca măcar să ştim... Cristina Cileacu: Concepul sau să ştim foarte bine ce este acela.Rareș Burlacu: Sau să facem și acțiuni în acest sens. Ori ei, care au promovat acest tip, era chiar un alt specialist de la Fletcher School of International Business de la Boston, Bullion, iată că se văd confruntați acum cu această libertate incomensurabilă de pe rețele, care se poate întoarce împotriva lor. Cu siguranță ar trebui anumite forme de reglementare, așa cum avem de exemplu pentru audiovizual, ar trebui efectiv să se impună inclusiv în cadrul acestor rețele care devin incontrolabile și care vedem, pot să configureze și să distrugă formele democratice tradiționale, clasice. Cristina Cileacu: Numai că ajungem în această dilemă Sunt politicienii care folosesc la rândul lor aceste rețele tocmai pentru a promova de multe ori aceste conspirații. Și vedem că sunt și multe cazuri în care alegerile sunt câștigate de politicieni care promovează conspirații. Rareș Burlacu: Exact cum spuneam, dacă dădeam mai devreme exemplul Italiei, în Statele Unite, poate nu întâmplător criza s-a declanșat în aceaa numită zonă "Rust Belt"... Cristina Cileacu: Centura de Rugină. Rareș Burlacu: Din nord-estul Statelor Unite, unde aveam faimoasa industrie auto, puternic confruntată cu o concurență masivă din partea partenerilor europeni, asiatici, care a dus la închiderea a zeci de mii de fabrici. Sigur că aceste persoane care o dată, cum făceau parte din această clasă mijlocie și care aspira la o formă de progres, s-a găsit deposedată nu numai de bunuri materiale, ci și de o formă de exprimare politică, care, în cele din urmă, a fost acaparată de persoane publice, politice, care au știut cum să manipuleze mesajul în așa fel încât să canalizeze toată această nemulțumire în propria slujba. Și asta se vede inclusiv în momentul în care educația și sistemul educațional, în loc la fel, să meargă concomitent cu dezvoltarea economică a țărilor, a țărilor industrializate, cu precădere, regresează și găsim un număr foarte mare de analfabeți funcționali, din păcate, care sigur au acest teren extrem de fertil în care se pot lansa acuzații dintre cele mai bizare sau conspirații, sau teorii ale conspirației fantasmagorice. Cristina Cileacu: Vedem în egală măsură o relansare a curentelor naționaliste. Și din nou, aș vrea să facem o distincție, pentru că naționalismul în sine este bun, toți suntem naționaliști în felul nostru, pentru că, nu-i așa, toți ne apărăm identitatea națională. În egală măsură însă, trebuie să înțelegem că putem fi naționaliști, adică să ținem cu noi în primul rând și globaliști în același timp. Cum pot politicienii să facă această, să spunem, uniune a conceptelor de naționalist împreună cu globalist, pentru a-și promova până la urmă țările, pentru că noi toți suntem dependenți de ceilalți. Rareș Burlacu: E un termen extrem de peiorativ, acesta al globalismului, care, știm bine, cuprinde totalitatea tipurilor de politici care sunt practicate, sunt promovate de către guvernele naționale. Dar el, acest concept de globalism este supus unor manifestări extreme, cu precădere după apariția pandemiei, în momentul în care s-a constatat că lanțurile de aprovizionare sunt deja transferate spre țări care poate nu intră în această arhitectură democratică. Și de la lucrurile de bază, cum ar fi pansamente, și până la componente de mașini sau unele elemente cu valoare adăugată tip semiconductor nu se mai produc în acest teritoriu al spațiului național. Și de aici apare acest reflex de de frică, sigur, foarte bine întemeiat. Nimic de spus. Însă, pe de altă parte, observăm faptul că, chiar și în ceea ce privește România și spațiul european fără apartenența la Uniunea, la o organizație de tip Uniunea Europeană, care, atenție, este de fapt o organizație de tip interguvernamental, în care noi avem, bunăoară, absolut totul de spus și de promovat prin intermediul președintelui primului ministru, europarlamentarilor prezenți la Brussels și, slavă Domnului, avem foarte mulți. Nu reușim însă să facem în așa fel încât mesajul nostru transmis de către emițători să aibă o influență marcantă la nivelul decidenților Uniunii Europene sau ai Statelor Unite sau ai liderilor asiatici. Și de aici apare acestă această frustrare, încă o dată întemeiată, care se bazează inclusiv pe faptul că zone întregi, în special cele rurale sau din orașele mijlocii urbane rămân în continuare închistate într-o formă de medievali de tip comunistoid, de care nu ne putem dezbăra, din păcate. Cristina Cileacu: Pentru că vorbim despre ideile pe care le-a lansat în teoria relațiilor internaționale Joseph Nye, una dintre ele este și faptul că, nu-i așa, în neoliberalism, tot ceea ce înseamnă colaborarea dintre țări, mai ales după Războiul Rece, se va face sau s-ar fi făcut doar la nivel de instituții internaționale și astfel de organizații. Vedem că în realitate nu este așa, pentru că întotdeauna primează interesele. Cum se pot balansa cele două? Pentru că avem nevoie de instituții internaționale, altfel ar fi haos. În egală măsură, vedem că atunci când interesele primează, fiecare face ce poate. Rareș Burlacu: Cred că trebuie să existe un echilibru între ceea ce proiectăm direct, în mod Bilateral, să spunem, de la țară la țară, cu ceea ce putem defini ca un contact multilateral prin intermediul organizațiilor internaționale. Am să vă dau un exemplu concret Organizația Mondială a Comerțului. Păi ani de zile, inclusiv când era condusă de către un eminent diplomat francez, s-au făcut presiuni pentru ca una din țările criticate, iată, și pe vremuri, e și acum, China să își micșoreze ratele de impozitare în așa fel încât exportul să fie din din partea celorlalte țări, cât de cât mai liber, pe anumite căi pe care le știm consolidate poate de când aveam Amsterdamul și Anwers-ul ca aceste faruri ale economiei libere de la 1600 încoace, cum ne amintim în istoria comerțului mondial. La fel și când avem o intervenție din partea Fondului Monetar Internațional, și vă amintiți anii 90 în România, când aveam acele acorduri de tip stand-by pe niște sume absolut minime față de nevoile pe care le-am fi avut în momentul în care intram într-un sistem neoliberal, sunt criticate pentru că adoptă tipuri de politică neoliberale extreme. Și Banca Mondială la fel. Ori, dimpotrivă, cred că de fiecare dată am avut și părți bune și foarte bune chiar din partea acestor organisme multilaterale, dar nu am știut să le folosim pe de-a-ntregul în pârghiile care ne-au fost așadar propuse. Cred că este o un mare eșec al politicienilor, inclusiv a politicienilor români, că nu au știut să facă acest tip de de promovare și de proiecție a României prin intermediul organizațiilor internaționale. Cristina Cileacu: Și ca să concluzionăm această discuție, urmează zile de soft power sau de smart power în România, de data aceasta nu m-aș mai duce la restul lumii. Ce putem noi proiecta în afara țării, astfel încât să devenim relevanți? Rareș Burlacu: Cred că putem promova acest tip de diplomație publică în care să împărtășim, să partajăm puterea cu ONG-urile, fundațiile, asociațiile, tipurile de cultură pe care vrem să le promovăm. Toate aceste elemente care construiesc, definesc soft power-ul în așa fel încât să nu lăsăm toată greutatea politică pe umerii președintelui sau a primului ministru, ca să nu mai vorbim de Parlament, care are o imagine dezastruoasă în ochii publicului. Așadar, este un mix, inclusiv de hard power. Și vedem că se cer în continuare multe cheltuieli pentru a asigura, a alimenta PIB-ul și pentru a fi distribuit ulterior spre industria de apărare, ceea ce constituie chiar o provocare în sine, cu fondurile care trebuiesc eliberate și dispuse în așa fel încât de la individ la individ, de la regiune la o altă regiune a lumii, de la universități și până la teatre, de la spectacole și până la evenimente sportive, să reușim să schimbăm această imagine a României o dată pentru totdeauna. Noi nu putem să folosim tipul de putere tip hard, evident, însă chiar acest instrument soft power poate fi pus în slujba politicii externe, chiar și cu foarte mici cheltuieli.