Mai multe ţări din Uniunea Europeană au cerut să se acţioneze în contextul situaţiei umanitare „intolerabile” din Gaza, solicitând „măsuri concrete”, informează joi AFP, citând surse diplomatice. În cadrul unei reuniuni de miercuri, reprezentanţii celor 27 şi-au exprimat din nou îngrijorarea privind aplicarea efectivă a acordului încheiat în urmă cu două săptămâni de UE cu Israel, privind un acces umanitar mai bun în Fâşia Gaza, scrie Agerpres. În contextul lipsei de progres, mai multe ţări au cerut Comisiei Europene să prezinte „măsuri concrete” împotriva Israelului după „opţiunile” eventuale pe care le-a avansat la discuţiile Celor 27, potrivit acestor surse. Conform unei surse europene, acest acord prevede trecerea cotidiană a circa 160 de camioane de ajutor umanitar în Gaza, respectiv dublul situaţiei actuale. Joi, autorităţile israeliene au raportat că aproximativ 70 de camioane au fost descărcate în ziua anterioară la punctele de trecere. „Israelul a făcut câteva eforturi în baza parametrilor conveniţi, numărul de camioane care intră în Gaza a crescut, puncte de trecere şi itinerarii suplimentare au fost deschise, aprovizionarea cu carburant a crescut”, a declarat joi un purtător de cuvânt al serviciului diplomatic al UE. Însă, „este clar că rămân foarte multe de făcut”, a adăugat Anouar El Anouni. Ambasadorii celor 27 urmează să discute din nou săptămâna viitoare la o nouă reuniune. EI intenţionează să rămână mobilizaţi de-a lungul întregii luni august, în pofida tradiţionalei vacanţe estivale de la Bruxelles, potrivit acestor diplomaţi. „Un număr semnificativ de state membre au declarat că situaţia este intolerabilă”, a declarat unul dintre ei. Şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, a reamintit marţi că „toate opţiunile sunt luate în calcul” dacă Israelul nu-şi respectă angajamentele. Un raport al Comisiei Europene, prezentat la sfârşitul lui iunie Celor 27, estimează că Israelul a încălcat articolul 2 al acordului de asociere cu UE în materie de respectare a drepturilor omului. În consecinţă, Kaja Kallas a pregătit o listă de opţiuni posibile pentru Cei 27: suspendarea întregului acord de asociere, interzicerea exporturilor provenind din teritoriile palestiniene ocupate, revizuirea politicii vizelor sau suspendarea părţii comerciale a acordului de asociere. Într-o scrisoare deschisă, în jur de 40 de foşti ambasadori ai UE au criticat lipsa de acţiune a Europei faţă de „masacrul” din Gaza. Aceşti foşti diplomaţi solicită în special „sancţiuni ţintite” împotriva „miniştrilor, funcţionarilor, comandanţilor militari” şi „coloniştilor israelieni violenţi”, pe care îi acuză de „crime de război”.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.