Video Ministrul Alexandru Rogobete cere medicilor de la stat să respecte orarul de lucru: După program poate activa unde vrea în privat
Inapoi

Video Ministrul Alexandru Rogobete cere medicilor de la stat să respecte orarul de lucru: După program poate activa unde vrea în privat

Postat pe 16 Jul 2025

Update cu 3 săptămâni în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a cerut medicilor care lucrează atât în sistemul public, cât şi în cel privat să respecte programul de lucru din sistemul public. El a anunţat totodată că de la 1 septembrie salariile rezidenţilor care activează în spitalele private vor fi plătite de către unităţile sanitare respective. Totodată, alături de reprezentanţii Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) va fi lansată în această toamnă campania „Încrederea ne face bine”, pentru a promova toate măsurile pe care sistemul public şi sistemul privat de sănătate le derulează în parteneriat. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Ministerului Sănătăţii, după ce Alexandru Rogobete s-a întâlnit cu reprezentanţii PALMED. „De când am preluat mandatul, am ieşit public şi am spus nişte lucruri care pe ici, pe colo au deranjat şi au creat presiune. Le spun în continuare, dar de data aceasta, alături de reprezentantul spitalelor private din România, în dreapta mea. Rog toţi colegii din spitalul public să respecte programul de lucru. Nu sunt de acord ca medicul să aleagă între public şi privat. Medicina este un domeniu cu particularităţile lui şi nu putem să separăm apele atât de abrupt şi atât de brusc. Însă respectarea programului de lucru din spitalul public este, conform legislaţiei, obligatorie. Medicul are libertatea, evident, ca după finalizarea acestui program să activeze unde doreşte el, în marile lanţuri de spitale private, în cabinetul propriu privat - oriunde are posibilitatea să îşi desfăşoare serviciul medical, dar cu respectarea programului de la public”, a spus ministrul. El a subliniat că observaţiile sale nu se referă la toţi medicii şi că există foarte mulţi „oameni minunaţi” în sistemul de sănătate care stau mult peste program sau care fac mai multe gărzi decât prevede normativul. „Nu vreau să generalizez, însă cu toţii ştim că există şi excepţii de colegi care la ora 11.00, la ora 12.00 nu mai sunt în spitalul public şi activează în sistemul privat. Nu spun că neapărat în marile lanţuri de spitale private, dar activează în sectorul privat. Dacă nu reuşim să diminuăm acest fenomen, toţi avem de pierdut. De la pacienţii care stau la 40 de grade în faţa spitalelor să aştepte medicul, la colegii lor medici care stau până la 8-9 seara peste program, la sistemul public şi până la urmă şi la sistemul privat”, a explicat Rogobete. El a menţionat că de la 1 septembrie salariile rezidenţilor care activează în spitalele private vor fi plătite de către unităţile sanitare private. În acest sens, a reamintit că în prezent rezidenţii sunt plătiţi de către Ministerul Sănătăţii, chiar dacă îşi desfăşoară activitatea în cadrul spitalelor private. De asemenea, Ministerul Sănătăţii şi PALMED vor lansa în această toamnă campania „Încrederea ne face bine”, pentru a promova toate măsurile pe care sistemul public şi sistemul privat de sănătate le derulează în parteneriat. „Mă refer la programele de screening, nu doar pentru oncologie, ci şi pentru alte patologii, cardiologie, boli cerebro şi cardiovasculare. Mă refer aici la programele de investigaţii clinice şi paraclinice, imagistică şi laborator. Mă refer în general la ceea ce înseamnă sistemul de sănătate şi complementaritatea lui”, a explicat el. Alexandru Rogobete a subliniat că sistemul privat de sănătate vine în completarea sistemului public, acolo unde acesta nu are suficiente resurse materiale, umane şi de infrastructură. „Este adevărat că în ultimii 4-5 ani infrastructura şi situaţia spitalelor publice s-a schimbat mult. A existat o transformare, dacă doriţi, a sistemului public de sănătate, prin investiţiile făcute cu bani din PNRR, cu fonduri de la Banca Mondială, cu fondurile guvernamentale şi sigur lista poate continua. Or acum, în 2025, suntem în punctul în care sistemul public este la egalitate ca infrastructură, în multe locuri, cu sistemul privat”, a mai precizat ministrul.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din vaslui

-
-

11:03

CSM Vaslui învinge SCM Politehnica Timișoara cu 27-24

CSM Vaslui a obținut o victorie importantă în fața echipei SCM Politehnica Timișoara, scor 27-24, în cadrul Ligii Zimbrilor. Jucătorii cheie ai echipei au fost Florin Acatrinei, care a marcat 8 goluri, și Dominik Gal, cu 6 goluri. În plus, portarul Adrian-Ioan Tenghea a avut o prestație remarcabilă, înregistrând 17 intervenții. Partida a fost echilibrată în prima repriză, cu ambele echipe având un avantaj maxim de două goluri. La pauză, CSM
Image Description

10:59

Un bărbat din comuna Iana reținut pentru agresiune și tulburarea ordinii publice

Poliția din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Iana a reținut recent un bărbat de 30 de ani, din comuna Iana, județul Vaslui, pentru săvârșirea unor infracțiuni de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Incidentele s-au petrecut pe 10 octombrie 2024, în comuna Gherghesti, unde individul este suspectat că a provocat un scandal în fața unui local de alimentație publică. La ora 19:40, pe fondul consumului de alcool,
Image Description

10:33

Prezentarea raportului de cercetare privind inegalitățile sociale în învățământul românesc la Vaslui

Pe 18 octombrie 2024, la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui, a avut loc o prezentare importantă a raportului de cercetare intitulat "Inegalitățile sociale în învățământul românesc. O explorare a motivațiilor, aspirațiilor și opțiunilor educaționale ale elevilor de clasa a VIII-a din județul Vaslui". Această cercetare a fost realizată de Facultatea de Științe Politice, Departamentul de Sociologie, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui. Deschiderea întâlnirii a fost marcată
Image Description

08:51

Avertisment privind o presupusă evadare și acte de violență în Bârlad

În ultimele zile, rețelele de socializare au fost inundate de mesaje alarmante legate de o presupusă evadare din Penitenciarul din Vaslui. Internauții susțin că un deținut ar fi încercat să deschidă ușile apartamentelor din municipiul reședință și chiar ar fi pătruns în locuințele unor oameni. Potrivit postărilor, dimineața s-ar fi aflat în Bârlad, unde, în jurul orei 9:30, ar fi atacat o tânără, omorând-o, și fugarit șase copii, printre care patru
Image Description

05:27

Guvernul aprobă modificarea programului Rabla pentru tractoare

Guvernul României a decis recent să modifice hotărârea de guvern nr. 589/2024, care reglementează finanțarea programului de stimulare a înnoirii parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate. O noutate importantă constă în faptul că finanțarea va fi oferită fără necesitatea semnării contractelor de finanțare, ci doar prin aprobarea Comitetului de avizare al Administrației Fondului pentru Mediu. Bugetul alocat programului Rabla pentru tractoare este de 500 de milioane de lei. Ministrul
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
vaslui WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul vaslui
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete