Cei trei actori se pregătesc pentru noi negocieri în cazul Ucrainei
Al treilea ciclu de negocieri menite să găsească o soluție diplomatică în conflictul din Ucraina va avea loc „curând”, a anunțat vineri seara Kremlinul, în urma discuțiilor dintre Moscova și Kiev desfășurate la Abu Dhabi, la care au participat și oficiali americani. "Încă nu există o dată precisă, însă aceasta se va întâmpla curând”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, conform Agerpres.