Două persoane reținute în Cluj pentru înșelăciune cu împrumuturi bancare
Un cetățean din Ucraina și unul din Republica Moldova, ambii în vârstă de 19 ani, au fost reținuți sâmbătă pentru o perioadă de 24 de ore de către polițiștii clujeni, fiind acuzați de înșelăciune. Cei doi tineri sunt suspectați că au convins o femeie din Cluj-Napoca să contracteze un împrumut bancar în valoare de aproximativ 107.500 de lei, pe care ulterior l-au obținut sub pretextul unor proceduri de securizare a conturilor, conform Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.