Ieftină, precisă și letală: De ce este Kheibar Shekan, cea mai performantă rachetă a Iranului, atât de greu de interceptat

Iranul și-a adaptat tacticile militare folosind rachetele balistice Kheibar Shekan pentru a lovi baze americane din Orientul Mijlociu, modificându-le ruta de zbor, viteza și manevrele de evitare a sistemelor de apărare antiaeriană ale Statelor Unite, potrivit dezvăluirilor făcute de oficiali americani pentru Wall Street Journal. Teheranul a făcut aceste ajustări într-o perioadă în care a lansat din nou valuri de atacuri cu rachete asupra instalațiilor americane din cel puțin cinci țări din Orientul Mijlociu, de la începutul lunii iulie. Bombardamentele au dus la mai multe nopți consecutive de atacuri, înainte ca situația să se calmeze temporar în regiune. Președintele american a spus că Statele Unite negociază în continuare cu Iranul, însă păstrează opțiunea de a relua atacurile aeriene. Au apărut și unele informații conform cărora SUA ar pregăti o ofensivă terestră. Washingtonul a oprit atacurile la finalul săptămânii trecute. În același timp, un purtător de cuvânt al armatei iraniene a spus că și Teheranul a oprit atacurile. Ultima serie de bombardamente a venit după un atac iranian asupra bazei aeriene Muwaffaq Salti din Iordania, în care au fost uciși trei militari americani. Un alt soldat american a fost ucis după ce o dronă iraniană a explodat în baza aeriană Erbil din Irak, acesta fiind al 18-lea militar american care și-a pierdut viața în acest conflict. În ultimele săptămâni, Iranul a lovit instalații militare aparținând Statelor Unite și în Kuweit, Bahrain și Qatar. Folosită pentru prima dată în 2022, Kheibar Shekan este o rachetă balistică cu rază medie de acțiune (1.450 de kilometri) ce ar putea lovi ținte inclusiv din unele zone din Rusia, India și Turcia – un stat membru NATO. Arma folosește lansatoare terestre mobile și combustibil solid, ceea ce reduce semnificativ timpul de pregătire și de lansare a rachetei, în comparație cu sistemele cu combustibil lichid, limitând astfel și timpul pe care adversarul îl are la dispoziție să distrugă lansatoarele folosite în atac. Racheta este numită după Bătălia de la Khaybar – o campanie militară din anul 628 în care forțele profetului Mohamed au cucerit oaza Khaybar, ocupată la acea vreme de evrei din Peninsula Arabă, potrivit WSJ. În afară de Kheibar Shekan, Iranul mai folosește și racheta cu rază scurtă de acțiune Zolfaghar și racheta cu rază medie de acțiune Fattah-1, despre care presa de stat din Iran susține că ar fi o armă hipersonică ce poate atinge viteze de cinci ori mai mari decât viteza sunetului. Oficialii americani au dezvăluit faptul că Iranul a integrat rachetele Kheibar Shekan cu dronele cu motoare cu reacție, ceea ce reflectă o evoluție la nivelul strategiei tactice. Rachetele Kheibar Shekan sunt mult mai ieftine decât interceptoarele folosite de SUA și aliații lor pentru a le doborî, care pot costa până la 15 milioane de dolari. „Iranienii și-au cam dat seama, în timpul războiului, că rachetele Kheibar Shekan sunt grozave pentru că sunt ieftin de produs, sunt flexibile în privința sistemelor de lansare și sunt destul de eficiente”, a explicat Nicole Grajewski, expert în strategiile iraniene din partea Institutului de Studii Politice de la Paris (Sciences Po), pentru WSJ. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus sâmbătă că Rusia a folosit sateliți pentru a spiona bazele militare americane din Golful Persic, împărtășind apoi informațiile obținute cu Iranul. Cu toate că Statele Unite și aliații lor din regiune au interceptat majoritatea rachetelor Kheibar Shekan lansate de la începutul conflictului și până în prezent, unele proiectile au reușit să străpungă sistemele de apărare, potrivit unui oficial american. Teheranul „a văzut ce tipuri de manevre sunt cele mai eficiente pentru depășirea apărării anti-rachete”, a explicat Fabian Hinz, expert în rachete independent. „Fiecare folosire în luptă îți furnizează un anumit tip de date, așa că acest lucru este foarte util pentru iranieni.” Rachetele balistice sunt, de obicei, mai dificil de interceptat decât alte tipuri de arme, precum rachetele de croazieră, pentru că traiectoria lor este mai puțin previzibilă și zboară la altitudini și viteze mult mai mari. Vehiculul de reintrare, partea rachetei care transportă focoasele înapoi în atmosferă, poate executa manevre de evitare a sistemelor de apărare antiaeriană. Uneori, succesul atacurilor aeriene a fost dat de capacitatea iranienilor de a copleși sistemele de apărare antiaeriană ale inamicului cu un număr cât mai mare de rachete și drone, fiind mai puțin importantă precizia acestora. „Iranienii folosesc rachete simple pentru a distrage radarul”, a spus Qasid Mahmoud, fost general din armata Iordaniei, pentru CBS News. „Ei lansează apoi rachete de calitate mai înaltă, care își schimbă ținta finală în ultimii 30-40 de kilometri”, ceea ce face foarte dificilă interceptarea, potrivit lui Mahmoud.