Înapoi la știri

Românii, nemulțumiți de calitatea vieții comparativ cu media UE

07 Jul 2026
2 minute min
Maria Popescu

Conform celui mai recent barometru al Parlamentului European, românii se simt mai nemulțumiți de calitatea vieții decât media Uniunii Europene. Raportul evidențiază că pentru un trai mai bun, cetățenii cer soluții pentru cheltuielile zilnice, calitatea serviciilor medicale, securitate, dar și îmbunătățirea vieții sociale.

👉 Percepția românilor despre calitatea vieții față de media europeană

Potrivit datelor raportului, 63% dintre români se declară mulțumiți de calitatea vieții, în timp ce media europeană este de 83%. De asemenea, 37% dintre respondenții din România își exprimă nemulțumirea față de traiul de zi cu zi, cu un procent semnificativ mai mare decât cel european, de doar 17%.

În rândul celor care nu resimt lipsuri în privința calității vieții, cei mai mulți au un nivel înalt de educație. Întrebați ce ar putea îmbunătăți cel mai mult traiul, 38% dintre români au menționat „situația financiară și capacitatea de a face față cheltuielilor zilnice”, urmată de accesibilitatea asistenței medicale (29%) și sănătatea fizică și mintală (27%).

👉 Percepția asupra efectelor apartenenței la Uniunea Europeană

Referitor la beneficiile aduse de apartenența României la Uniunea Europeană, 73% dintre respondenți consideră că au existat efecte pozitive, în contrast cu 23% care susțin contrariul. Această situație se aliniază destul de bine cu datele europene, unde media este de 74% pentru răspunsurile favorabile și 21% pentru cele negative.

Majoritatea românilor apreciază că Uniunea Europeană contribuie la protejarea păcii, la cooperarea între state și la creșterea economică.

Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe