Înapoi la știri

Peste 115.500 de țigarete ridicate cu ocazia unor percheziții desfășurate pe raza municipiului Bârlad

05 Jun 2024
3 minute min
Elena Dumitrescu
Peste 115.500 de țigarete ridicate cu ocazia unor percheziții desfășurate pe raza municipiului Bârlad
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui, cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au identificat și destructurat o rețea care desfășura activități din sfera contrabandei cu produse din tutun pe raza județului Vaslui. În urma activităţilor informativ-operative specifice desfășurate de polițiștii de frontieră judiciari din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, s-a stabilit că mai multe persoane, cetățeni români și moldoveni, au ca pricipală preocupare contrabanda cu țigări pe raza județului Vaslui. Astfel, în data de 04 iunie a.c., polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au efectuat două percheziții domiciliare în municipiul Bârlad, fiind pus în aplicare un mandat de aducere la audieri a unui cetățean român, în vârstă de 50 de ani. În urma percheziţiilor desfășurate, au fost descoperite în cele două locații şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 115.600 țigarete, fără timbru de acciză, provenite din acte de contrabandă, în valoare de 144.500 de lei. În urma documentării activităților infracționale ale persoanelor, s-a stabilit că țigaretele de contrabandă erau aduse în țară în cantități mici, ascunse în diverse mijloace de transport de către cetățeni moldoveni. Cetățeanul român identificat desfășura activități de colectare, transport, depozitare și vânzare a acestora în piețele din județul Vaslui, cunoscând că țigaretele provin din contrabandă și obținând astfel, ilicit, mari beneficii financiare. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Cercetările continuă, în vederea identificării cu exactitate a tuturor persoanelor implicate şi stabilirii împrejurărilor în care au fost săvârşite faptele. Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email. Tastează emailul tău...
Alte postari din Social
Social

Bărbat din Oșești, reținut pentru agresiune fizică

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au reținut un bărbat în vârstă de 50 de ani din comuna Oșești, județul Vaslui, sub acuzația de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Conform datelor estnews.ro, incidentul a avut loc pe 18 aprilie 2026, iar victima este un consătean de 40 de ani.

Social

Guvernul aprobă 114.000 de bilete de tratament balnear pentru 2026

Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi disponibile în 2026, conform actului normativ aprobat de Guvern. Această inițiativă se va desfășura prin intermediul Casei Naționale de Pensii Publice, având ca scop sprijinirea pensionarilor și asiguraților din sistemul public de pensii.

Social

Controale la frontiera Albiţa: cetăţean român depistat cu document fals

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa investighează un caz de falsificare a documentelor, conform datelor furnizate de estnews.ro. Incidentul a avut loc pe 17 aprilie, când un bărbat de 51 de ani, cetăţean român, a fost prins prezentând o dovadă falsă a inspecției tehnice periodice la controlul de frontieră.

Social

Poliția de frontieră reține două mașini furate în urma unor controale la Huși

Polițiștii de frontieră din Sectorul Poliției de Frontieră Huși au confiscat două autoturisme căutate de autoritățile din Italia și Spania, în valoare totală de 175.000 de lei. Aceste descoperiri au avut loc în cadrul unor controale efectuate pe 11 și 12 aprilie 2026, conform datelor furnizate de autoritățile de frontieră.

Acasa Recente Radio Județe