Înapoi la știri

Beijingul interzice exportul de metale rare către SUA

22 Apr 2025
1 minut min
Simona Stan
Beijingul interzice exportul de metale rare către SUA

Beijingul interzice exportul de metale rare către SUA

Beijingul a solicitat recent companiilor sud-coreene să nu exporte produse care conțin metale rare din China către companiile de apărare americane. Informația a fost publicată marți de Korea Economic Daily, care citează surse din guvern și din cadrul companiilor.

Conform sursei, Ministerul Comerțului din China a transmis acest mesaj prin intermediul unor scrisori adresate companiilor sud-coreene implicate în producția de transformatoare, baterii, vehicule electrice și echipamente medicale, toate aceste industrii având o dependență mare de metalele rare. Reuters a preluat și ea aceste detalii, notează Agerpres.

În scrisorile respectiv, autoritățile chineze avertizează că firmele sud-coreene s-ar putea confrunta cu sancțiuni severe dacă nu respectă restricțiile de export.

Este important de menționat că Statele Unite își satisfac o mare parte din necesarul de metale rare din importuri, în special din China. Totuși, guvernul de la Beijing a implementat restricții de export pentru anumite elemente, ca răspuns la taxele vamale impuse de președintele american Donald Trump asupra importurilor din China.

Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe