Țările unde se aplică cele mai multe pedepse capitale. Numărul execuţiilor în lume a ajuns la cel mai ridicat nivel de după 2015
Inapoi

Țările unde se aplică cele mai multe pedepse capitale. Numărul execuţiilor în lume a ajuns la cel mai ridicat nivel de după 2015

Postat pe 02 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Numărul execuţiilor în lume a atins cel mai înalt nivel de după 2015, determinat de o creştere semnificativă în Iran, a transmis miercuri Amnesty International în raportul său anual privind pedeapsa cu moartea, potrivit AFP. Organizaţia pentru drepturile omului cu sediul la Londra a numărat 1.153 de execuţii în 2023 - fără a include China, care nu oferă cifrele sale -, o creştere de peste 30% faţă de 2022. Numărul condamnărilor la moarte a crescut cu 20%, totalizând 2.428. Conform Amnesty, cele cinci ţări cu cele mai multe execuţii în 2023 sunt China, unde ele sunt estimate la câteva mii, Iran, Arabia Saudită, Somalia şi Statele Unite. Numai Iranul a executat 853 de persoane, cu aproape 50% mai mult decât în 2022, notează AFP, citată de Agerpres. „Autorităţile iraniene au arătat un dispreţ total faţă de viaţa umană”, a subliniat secretarul general al Amnesty International, Agnes Callamard, citată într-un comunicat. Ea a remarcat o înmulţire a execuţiilor pentru infracţiuni legate de droguri, cu un „efect discriminatoriu” asupra unor comunităţi. În ciuda acestei creşteri în 2023, concentrată în special în Orientul Mijlociu, „ţările care continuă să efectueze execuţii sunt din ce în ce mai izolate”, a subliniat ea. Numărul lor s-a redus la şaisprezece anul trecut, scăzând la un nivel fără precedent. Nu au fost înregistrate execuţii în Belarus, Japonia, Myanmar sau Sudanul de Sud, spre deosebire de 2022. În Asia, Pakistanul a abrogat pedeapsa cu moartea pentru infracţiunile legate de droguri, în timp ce Malaezia a abolit pedeapsa automată cu moartea pentru anumite infracţiuni. În schimb, Africa Subsahariană este una dintre regiunile în care numărul condamnărilor la moarte a crescut, de la 66% la 494 în 2023. Execuţiile, toate în Somalia, s-au triplat, ajungând la 38. În Statele Unite, unde au avut loc 24 de execuţii, mai multe state au un „angajament neclintit faţă de pedeapsa cu moartea”, şi-a exprimat regretul Callamard, care a denunţat metoda asfixierii prin azot practicată în Alabama. Raportul Amnesty nu numără miile de execuţii suspecte din China, Coreea de Nord sau Vietnam, organizaţia văzând în secretomania din jurul acestor cifre dorinţa de a insufla „frică”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din vaslui

-
-

11:03

CSM Vaslui învinge SCM Politehnica Timișoara cu 27-24

CSM Vaslui a obținut o victorie importantă în fața echipei SCM Politehnica Timișoara, scor 27-24, în cadrul Ligii Zimbrilor. Jucătorii cheie ai echipei au fost Florin Acatrinei, care a marcat 8 goluri, și Dominik Gal, cu 6 goluri. În plus, portarul Adrian-Ioan Tenghea a avut o prestație remarcabilă, înregistrând 17 intervenții. Partida a fost echilibrată în prima repriză, cu ambele echipe având un avantaj maxim de două goluri. La pauză, CSM
Image Description

10:59

Un bărbat din comuna Iana reținut pentru agresiune și tulburarea ordinii publice

Poliția din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Iana a reținut recent un bărbat de 30 de ani, din comuna Iana, județul Vaslui, pentru săvârșirea unor infracțiuni de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Incidentele s-au petrecut pe 10 octombrie 2024, în comuna Gherghesti, unde individul este suspectat că a provocat un scandal în fața unui local de alimentație publică. La ora 19:40, pe fondul consumului de alcool,
Image Description

10:33

Prezentarea raportului de cercetare privind inegalitățile sociale în învățământul românesc la Vaslui

Pe 18 octombrie 2024, la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui, a avut loc o prezentare importantă a raportului de cercetare intitulat "Inegalitățile sociale în învățământul românesc. O explorare a motivațiilor, aspirațiilor și opțiunilor educaționale ale elevilor de clasa a VIII-a din județul Vaslui". Această cercetare a fost realizată de Facultatea de Științe Politice, Departamentul de Sociologie, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui. Deschiderea întâlnirii a fost marcată
Image Description

08:51

Avertisment privind o presupusă evadare și acte de violență în Bârlad

În ultimele zile, rețelele de socializare au fost inundate de mesaje alarmante legate de o presupusă evadare din Penitenciarul din Vaslui. Internauții susțin că un deținut ar fi încercat să deschidă ușile apartamentelor din municipiul reședință și chiar ar fi pătruns în locuințele unor oameni. Potrivit postărilor, dimineața s-ar fi aflat în Bârlad, unde, în jurul orei 9:30, ar fi atacat o tânără, omorând-o, și fugarit șase copii, printre care patru
Image Description

05:27

Guvernul aprobă modificarea programului Rabla pentru tractoare

Guvernul României a decis recent să modifice hotărârea de guvern nr. 589/2024, care reglementează finanțarea programului de stimulare a înnoirii parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate. O noutate importantă constă în faptul că finanțarea va fi oferită fără necesitatea semnării contractelor de finanțare, ci doar prin aprobarea Comitetului de avizare al Administrației Fondului pentru Mediu. Bugetul alocat programului Rabla pentru tractoare este de 500 de milioane de lei. Ministrul
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:16

- Dambovita - Accident rutier soldat cu pagube materiale, la Finta!

Pe parcursul zilei de 19 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 55 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 720 A, pe raza comunei Finta, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un
Image Description

23:09

- Dambovita - Alertă în satul Colibași, comuna Iedera, unde a fost zărit un urs!

La data de 22 iulie 2025, în jurul orei 19:36, echipaje de urgență au fost anunțate de prezența unui animal sălbatic (urs) în satul Colibași, comuna Iedera. La fața locului intervine Garda de Intervenție Fieni cu un echipaj cu personal SMURD. Pentru informarea populației din zonă a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert. Pentru evitarea unor situații care vă pot pune viața în pericol, accesați platforma FII
Image Description

23:07

- Nationale - Exclusiv Sume uriașe plătite de stat „firmelor neperformante”. Radu Miruță: „Le sunt acoperite cheltuielile și nu fac nimic. E trai pe vătrai”

Statul plătește sume mari de bani, chiar și 75% din cheltuieli, unor companii din subordinea sa, care însă nu au capacitate să execute banii din buget, a avertizat ministrul Economiei, Radu Miruță. Discutând despre acele companii care se laudă cu cifre bune, dar primesc subvenții importante de la stat, oficialul a spus, în direct la Digi24, că sunt firme „din zona de apărare, care primesc niște bani de nucleu, iar
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
vaslui WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul vaslui
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete