Înapoi
Ungaria refuză să implementeze pactul UE privind migrația și nu va primi migranți
Externe

Ungaria refuză să implementeze pactul UE privind migrația și nu va primi migranți

Postat pe 10 Dec 2025

Update 1 zi în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Ungaria refuză să implementeze pactul UE privind migrația și nu va primi migranți

Ungaria a anunțat că nu va adopta pactul Uniunii Europene privind migrația și nu va accepta niciun migrant pe teritoriul său, a declarat Gergely Gulyas, șeful cabinetului premierului ungar, într-o conferință de presă. Decizia vine înaintea summitului european de la Bruxelles.

Premierul Viktor Orban a confirmat pe o rețea socială că țara sa nu va respecta acordul UE privind ajutorul și transferurile către statele membre aflate sub o presiune migratorie crescută. Orban a subliniat că Ungaria „cheltuiește deja suficient pentru protejarea frontierei externe a Uniunii”.

Gulyas a amintit că miniștrii de interne și justiție ai UE au stabilit deja cote pentru primirea migranților, dar Ungaria are de gând să ignore aceste prevederi. Oficialul ungar a afirmat că „Bruxellesul ar obliga Ungaria să plătească și mai mult sau să primească migranți. Acest lucru este inacceptabil.”

Conform digi24.ro, zilele trecute statele membre au ajuns la un acord politic pentru crearea unei rezerve anuale de solidaritate în 2026, parte a Pactului pentru migrație și azil, menit să sprijine statele cele mai afectate. Totuși, Ungaria menține o poziție fermă împotriva acestui pact, insistând pe responsabilitatea statelor membre în gestionarea migrației.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe