Înapoi la știri
Parlamentul European a aprobat un ajutor de 14,3 milioane de euro pentru România, după inundațiile din 2025
3 ore în urmă
3 minute min
Maria Simionescu
Parlamentul European a aprobat, marți, alocarea a 144,1 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru sprijinirea Spaniei, României și Ciprului în urma dezastrelor naturale produse în 2025. România va primi 14,34 milioane de euro pentru a acoperi o parte din costurile generate de inundațiile severe din primăvara anului trecut. Propunerea a fost adoptată cu 642 de voturi pentru, 13 împotrivă și o abținere. Din suma totală aprobată, cea mai mare parte, 120,55 milioane de euro, revine Spaniei. România va beneficia de 14,34 milioane de euro, iar Cipru de 9,21 milioane de euro. Fondurile vor fi utilizate pentru finanțarea măsurilor de intervenție și refacere după dezastre, inclusiv pentru reconstruirea infrastructurii esențiale și a serviciilor publice, curățarea zonelor afectate, asigurarea de locuințe temporare pentru persoanele evacuate, precum și pentru serviciile de salvare și alte măsuri urgente de redresare. Potrivit Parlamentului European, România a fost afectată de inundații grave în lunile mai și iunie 2025, în urma unor precipitații abundente care au provocat pagube importante în mai multe regiuni ale țării. Printre cele mai afectate obiective s-a numărat mina de sare Praid, unde inundațiile au compromis infrastructura critică și au provocat întreruperi extinse ale alimentării cu energie electrică. În Spania, sprijinul european este destinat acoperirii pagubelor provocate de seceta prelungită, valurile de caniculă și incendiile forestiere izbucnite în vara anului 2025, care au dus la evacuări masive și la moartea a opt persoane. În Cipru, fondurile vor sprijini refacerea după incendiile de vegetație din iulie 2025, care au afectat în principal regiunile Limassol și Paphos. Dezastrele au provocat moartea a două persoane, au distrus aproape 900 de proprietăți și au afectat serviciile de educație și sănătate. Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene este principalul instrument prin care Uniunea Europeană sprijină statele membre afectate de dezastre naturale majore. De la înființarea sa, în 2002, fondul a mobilizat peste 10 miliarde de euro pentru 147 de dezastre, dintre care 127 au fost dezastre naturale și 20 au reprezentat urgențe de sănătate publică, în 25 de state membre și șase țări aflate în proces de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit Parlamentului European, sezonul incendiilor forestiere din 2025 a fost cel mai distructiv înregistrat vreodată în Uniunea Europeană.